Regulamentul de procedură

Campingului

  • La intrarea sa, clientul preia cartela de intrare, care va trebui să fie oricând disponibilă, cartela cortului, care va trebui să fie pusă într-un loc vizibil al cortului precum și abţibildul cu numărul locului care va trebui să fie lipit pe automobil. Acestea trebuie să se înapoieze la recepţie în timpul plecării dumneavoastră pentru a vă fi făcută nota de plată.

  • Nu este permis niciun schimb al datelor cartelei de intrare. Orice schimbare (plecarea – venirea persoanei, automobilului, etc.) se declară la recepţie în timpul emiterii unei cartele noi cu noile date.

  • Automobilele clienţilor se amplasează în locurile din parcare care sunt indicate de către personalul direcţiei.

  • Găzduirea altor persoane este permisă numai dacă aceasta este declarată la recepţie. Automobilele vizitatorilor sunt introduse în parcarea campingului numai dacă există locuri libere.

  • Nu este permisă ocuparea altor locuri ale campingului în afară de acela care v-a fost indicat de către personal.

  • La data plecării, până la orele 12:00, va trebui să predaţi locul și să achitaţi nota de plată. Clientul poate rămâne în camping până la orele 17:00.

  • La recepţia campingului, sunt afișate toate informaţiile în legătură cu funcţionarea acestuia, precum și a diferitelor secţii (poarta, casieria, mini market-ul, etc.).

  • Ajutaţi-ne să păstrăm locul curat. Nu aruncaţi mucuri de ţigări și alte obiecte în nisip și în general, în amplasamentul campingului. Împrejur, există tomberoane de gunoi.

  • Campingul se află într-o pădure și datorită acestui fapt, este interzisă aprinderea focului împrejurul acestuia, precum și pe plajă. Aprinderea focului este permisă numai la grătarele comune.

  • Animalele de companie sunt permise numai dacă acestea sunt legate și numai dacă proprietarul acestora are grijă ca să nu deranjeze alţi clienţi, precum și colectarea materiilor fecale. Este interzisă folosirea locurilor comune (WC, duș, etc.) de către animalele de companie.

  • Nu mutaţi automobilul sau motocicleta dumneavoastră în Camping fără a exista un motiv serios.

  • Limita de viteză în Camping este de 5 km/h.

  • Este interzisă folosirea sistemelor de sunet ale automobilului în camping.

  • Utilizarea radiourilor, televizoarelor, instrumentelor muzicale, etc. este permisă numai dacă volumul acestora nu deranjează ceilalţi clienţi ai Campingului.

  • Este interzisă mutarea echipamentului campingului (mese, scaune, șezlonguri, umbrele, etc.) de la locul lor.

  • Este interzisă folosirea curentului electric pentru aragaz electric, reșou, cuptor, aer condiţionat.

  • Orele de liniște: 00:00 – 08:00, 15:00 – 17:00.

  • Intrarea și șederea în Camping, înseamnă și acceptarea termenilor prezentului regulament.






Site-ul nostru utilizează module cookie pentru a ne asigura că beneficiați de cea mai bună experiență. Cookie-urile sunt fișiere stocate în navigator pentru o experiență mai bună a utilizatorului. Continuând să utilizați site-ul nostru, acceptați utilizarea cookie-urilor și politica noastră de confidențialitate .